Legătura dintre iubire și încredere
Una dintre componentele esențiale ale iubirii adulte este efortul constant de a aprecia și proteja cealaltă persoană, și refuzul ferm de a o devaloriza sau de a-i provoca orice fel de rău. Din acest motiv, pentru mulți dintre noi, principalul element care susține iubirea adultă este încrederea.
Încrederea înseamnă că putem continua să facem bine celuilalt, fiind pe deplin încrezători că și noi vom beneficia de grijă, chiar și în lipsa controlului absolut asupra comportamentului celuilalt. Încrederea mai înseamnă că ne putem baza pe celălalt în lucruri importante pentru noi și că ne simțim în siguranță alături de acestă persoană, chiar și în momentele de vulnerabilitate. Când spunem „am încredere în partenera mea”, exprimăm convingerea că aceasta nu ne va face rău (nici fizic, nici psihologic), chiar dacă are o posibilitate ușoară s-o facă. Încrederea presupune că suntem convinși că cealaltă persoană va acționa întotdeauna luând în considerare cele mai importante interese ale noastre.
Așa cum am explicat în secțiunea despre funcționarea unei relații bune, un nivel ridicat de încredere creează premisele tuturor celorlalte interacțiuni pozitive între parteneri. De exemplu, datorită unui nivel înalt de încredere, partenerii își împărtășesc cu ușurință unul altuia informații importante, deoarece fiecare dintre ei se așteaptă, pe bună dreptate, ca celălalt va răspunde la aceste solicitări de atenție, înțelegere și sprijin (etajele 1 și 2 ale Casei Bune). Mulți oameni pot trăi și manifesta sentimente romantice și se pot implica cu adevărat în aspectele intime ale relației de cuplu doar în prezența unei încrederi mari (etajul 3 al Casei Bune). Datorită încrederii, partenerii evită apariția multor conflicte, deoarece fiecare este mult mai dispus să facă concesii (inclusiv concesii importante), știind că, data viitoare, și celălalt va proceda la fel (etajele 4 și 6 ale Casei Bune). Un nivel înalt de încredere îi determină pe parteneri să interpreteze acțiunile celuilalt (inclusiv acțiunile negative) într-o lumină mult mai favorabilă, ceea ce îi ajută, din nou, să prevină conflictele și să mențină ciclul interacțiunilor pozitive (etajul 5 al Casei Bune).
Deoarece un nivel ridicat de încredere este atât de important pentru stabilitatea și funcționarea normală a relațiilor, în cele mai grave crize dintr-o relație problema centrală constă, de obicei, în distrugerea încrederii cauzată de o traumă serioasă a atașamentului.
Ce este o traumă a atașamentului?
În procesul de refacere a încrederii, multe cupluri se ceartă cu privire la cât de justificată este pierderea încrederii din partea unuia dintre parteneri. Partenerul rănit afirmă că are toate motivele să nu mai aibă încredere, în timp ce partenerul care a cauzat prejudiciu susține că nu a făcut nimic atât de grav. Astfel, pentru claritate este important să răspundem încă de la început la întrebarea: după ce semne putem determina existența unei pierderi reale a încrederii?
În terapia de cuplu, pierderile serioase ale încrederii sunt adesea denumite traume ale atașamentului. În cazul unei traume fizice, cum ar fi o fractură osoasă, nu evaluăm problema pe baza intențiilor persoanei ale cărei acțiuni au cauzat trauma sau pe baza faptului că pentru mulți alți oameni o acțiune similară probabil nu ar fi provocat o fractură. Stabilim existența unei traume după următoarele criterii:
- persoana afectată simte o suferință intensă;
- persoana afectată își pierde capacitatea de a funcționa normal, iar gravitatea acestei disfuncții este determinată de importanța zonei afectate (de exemplu, o fractură la deget afectează funcționarea mai puțin decât o fractură la șold);
- fractura nu se vindecă de la sine în câteva minute, ci necesită un tratament special și de durată.
Pierderea încrederii prezintă toate cele trei caracteristici ale unei traume serioase:
(1) O durere foarte intensă cauzată de o nevoie de atașament rănită.
Pierderea încrederii este resimțită de persoana afectată ca o suferință profundă și sinceră, manifestată prin sentimente de tristețe, resentiment, singurătate, neputință, nedreptate, frică, furie și/sau rușine.
(2) Afectarea capacității de a funcționa normal în relație.
La fel ca în cazul unei fracturi osoase, consecințele pierderii încrederii nu sunt determinate doar de prezența și amploarea a leziunii, ci și de importanța funcțională a zonei afectate. O fractură la un deget sau la o coastă poate fi foarte dureroasă, dar totuși produce mai puține efecte negative decât, de exemplu, o fractură la șold sau la coloană vertebrală. În mod similar, amploarea tulburărilor apărute după o traumă a încrederii depinde de importanța zonei afectate. Dacă zona nu este deosebit de importantă, consecințele pierderii încrederii pot fi relativ limitate și mai puțin evidente. De exemplu, în urma unei glume jignitoare a unui partener despre felul în care celălalt s-a făcut de râs dansând la o petrecere, partenerul rănit poate simți un puternic sentiment de rușine, poate alege să tacă și să „închidă subiectul”, dar în sinea lui poate să decidă să nu mai riște niciodată să danseze în prezența celuilalt.
Comparativ cu astfel de lovituri relativ minore, traumele serioase ale încrederii afectează funcționarea normală a relației la toate nivelurile „Casei Bune”. După o traumă majoră a încrederii, partenerul rănit:
- Își pierde capacitatea de a împărtăși pe deplin informații importante și de a se manifesta în relație cu aceeași deschidere și sinceritate ca înainte de traumă.
- Își pierde capacitatea de a răspunde în mod adecvat la cererile emoționale ale partenerului care a cauzat rana.
- Își pierde o mare parte din sensibilitatea față de gesturile pozitive ale partenerului care a provocat suferința.
- Își pierde o mare parte din capacitatea de a manifesta spontan atașament, grijă și respect față de partenerul respectiv.
- Nu mai poate scăpa ușor de tendința de a interpreta acțiunile și caracterul partenerului printr-o lentilă critică; până când rana încrederii nu este vindecată, comportamentul care a cauzat trauma devine noul standard al „așteptărilor” de la acea persoană. „A făcut asta o dată. Înseamnă că poate să o facă din nou.”
- Își pierde credința fermă că partenerul îl va sprijini în realizarea obiectivelor și proiectelor importante de viață.
- Își pierde o mare parte din capacitatea anterioară de a rezolva pașnic conflictele și de a face compromisuri sănătoase.
Fără un tratament adecvat, traumele atașamentului limitează sever încrederea și apropierea într-un cuplu. Partenerii afectați adoptă adesea o poziție categorică de tipul „nu voi mai permite niciodată să se repete așa ceva”. Din acest motiv, obiectivul lor principal în relație devine nu menținerea legăturii strânse și a intimității cu partenerul ci minimizarea riscului de a experimenta din nou o traumă. „Nu mă voi apropia de tine ca să nu mă poți răni din nou.”
Partenerii afectați sunt adesea copleșiți de imagini mentale, amintiri și gânduri intrusive legate de trauma suferită, trăind într-o stare cronică de amorțire emoțională și vigilență excesivă. Prin vigilența excesivă psihicul lor încearcă să detecteze din timp orice semn al apariției unui nou risc de traumă.
Pe lângă disfuncțiile majore în relație, după o traumă serioasă a încrederii, partenerul rănit este chinuit de întrebări complexe, la care odinioară nu se gândea niciodată:
- Cum a fost posibil să mi se întâmple așa ceva?
- Ce spune această experiență despre mine? Ce fel de persoană sunt, dacă mi s-a întâmplat asta?
- Ce spune această experiență despre partenerul/partenera mea? Ce fel de persoană este ea/el, dacă a fost capabilă/capabil să mă rănească astfel?
- Cât de corect am perceput trecutul nostru până acum? Ce a fost adevăr și ce a fost minciună? Este oare posibil ca semnele catastrofei iminente să fi fost vizibile deja de mult timp și eu, naiv, să nu le fi observat?
- La ce mă pot aștepta cu adevărat în viitorul nostru?
- Și altele asemenea.
(3) Nevoia de îngrijire și tratament specializat
Vindecarea corectă a unui os fracturat necesită de obicei un tratament specializat. Fără acest tratament, osul fie nu se vindecă deloc, fie se vindecă incorect, ducând la deformări permanente și pierderea funcționalității. În mod similar, fracturile încrederii necesită tratament specializat. Fără acest tratament, legătura dintre parteneri fie nu se reface niciodată, fie se deformează. Așa cum un os vindecat greșit își pierde o parte semnificativă din funcționalitate, flexibilitate și rezistență, tot așa o relație deformată de traumă pierde aceste calități și continuă să cauzeze durere chiar și în timpul unor provocări relativ minore.
Ce evenimente pot cauza traume serioase ale atașamentului?
Continuând analogia între traumele fizice și traumele încrederii, acestea pot fi împărțite în două categorii principale:
1. Traume asociate cu vulnerabilitățile naturale și universale ale ființei umane
Aceste traume sunt provocate de forță brută și apar în mod previzibil la majoritatea oamenilor expuși unor factori traumatizanți puternici. De exemplu, o cădere de la etajul al treilea va provoca aproape sigur traumatisme serioase la majoritatea persoanelor. În mod similar, următoarele evenimente tind să provoace, de obicei, o pierdere gravă a încrederii:
- Minciuni grave;
- Infidelitate;
- Violență;
- Indisponibilitatea partenerului în momente cruciale de vulnerabilitate (de exemplu, în timpul nașterii, al unei boli grave sau după pierderea unui copil).
Aceste evenimente cauzează deseori o traumă a atașamentului la majoritatea oamenilor.
2. Traume legate de hipersensibilitatea personală
Aceste traume sunt declanșate de factori care, deși nu provoacă daune semnificative la majoritatea oamenilor, pot avea un impact profund asupra celor cu o sensibilitate specifică crescută. Pentru majoritatea oamenilor, o înțepătură de albină provoacă doar o durere severă, temporară, dar nu produce daune de durată. Cu toate acestea, pentru un număr relativ mic de persoane cu o reacție anafilactică la veninul de albine, înțepătura de albină poate fi extrem de periculoasă. În mod similar, în timp ce majoritatea oamenilor vor percepe o glumă răutăcioasă despre inteligența, aspectul sau sexualitatea lor ca pe o ofensă minoră, pentru o persoană hipersensibilă în aceste domenii aceiași glumă poate provoca o traumă serioasă a încrederii. Mulți oameni dezvoltă în copilărie o sensibilitate emoțională foarte mare în domeniile respectului de sine, valorii personale sau siguranței. În plus, trecând prin traumatismele sau nedreptățile din copilărie, mulți oameni își promit de a nu mai permite niciodată repetarea unor astfel de traume în viața adultă. Respectiv, în viața adultă chiar și atacurile relativ mici care ating aceste zone hipersensibile pot provoca traumatisme serioase. „Am crescut într-o casă în care părinții se certau foarte tare. Mi-am promis demult că în familia mea nu se va repeta așa ceva… Iar felul în care ai strigat la mine a spulberat această speranță!”
Uneori, hipersensibilitatea emoțională se dezvoltă și pe parcursul relației. De exemplu, descoperirea că soțul a început din nou să joace la jocuri de noroc poate fi extrem de traumatizantă pentru soția care, în trecut, și-a asumat deja riscuri foarte mari și a crezut în promisiunile lui că nu va mai risca cu banii familiei.
Cum se deosebesc iertarea și restabilirea încrederii?
Recuperarea după o traumă a atașamentului implică două procese distincte, care se suprapun doar parțial: iertarea și restabilirea încrederii.
Iertarea: împăcarea cu trecutul
Iertarea înseamnă capacitatea de a accepta ceea ce s-a întâmplat în trecut. Când oamenii spun că au iertat pe cineva, ei de obicei se referă la faptul că pot trăi mai departe într-o stare relativ calmă, acceptând nedreptatea care s-a produs, fără a mai insista asupra pedepsirii persoanei vinovate. Decizia de a renunța voluntar la dreptul de a pedepsi vinovatul poate avea diferite motive. De exemplu, multe persoane ajung la iertare atunci când:
- înțeleg că pedepsirea vinovatului nu va schimba nimic, ci doar va perpetua ciclul de violență, de la care și ele au suferit anterior;
- urmează exemplul mărinimos al altor persoane sau recomandările unor învățături religioase (de exemplu, mulți oameni iartă conform principiilor creștine);
- realizează că nu mai doresc să se gândească la trecut și nici să permită ca trecutul să continue să-i influențeze prin menținerea unui sentiment toxic de ură și dorință de răzbunare;
- înțeleg că persoanele vinovate au fost motivate de factori care nu au fost sub controlul lor. De exemplu, că și aceștia au fost, la rândul lor, victimele violenței etc.
Deoarece iertarea implică doar împăcarea cu trecutul, multe persoane pot ierta relativ ușor persoanele vinovate, dacă decid să se protejeze definitiv de acestea. De exemplu, multe persoane care au trecut printr-o copilărie traumatică pot ierta cruzimea părinților, după ce rup relațiile apropiate cu aceștia și se protejează complet de alte agresiuni. În mod similar, multe persoane pot ierta trădările partenerilor după divorț și după refacerea propriei vieți, fiind siguri că acțiunile acestor oameni nu le vor mai putea face rău vreodată.
Din punctul de vedere psihologic, pedeapsa reprezintă o încercare de a schimba persoana vinovată și de a o determina să nu mai repete comportamentul care a cauzat răul. Ruperea relațiilor și distanțarea permanentă este o opțiune de autoapărare mult mai eficientă decât pedeapsa. Odată ce relația cu persoana vinovată este întreruptă, ne putem proteja definitiv de alte daune cauzate de comportamentele acesteia în viitor. Din acest motiv, după ruperea relațiilor și crearea unei distanțe, devine irelevant dacă persoana vinovată se va schimba sau nu.
Restabilirea încrederii: împăcarea cu prezentul și viitorul
În comparație cu iertarea, care se referă strict la împăcarea cu trecutul, restabilirea încrederii presupune împăcarea cu prezentul și viitorul. În multe cazuri, oamenii simt restabilirea încrederii doar atunci când recâștigă certitudinea deplină că episodul traumatic nu se va mai repeta niciodată. Mult mai rar, oamenii reușesc să depășească trauma atașamentului atunci când se împacă complet, sincer și voluntar cu posibilitatea repetării episodului traumatic, deoarece înțeleg că, datorită creșterii lor personale, acest eveniment nu le va mai putea face un rău semnificativ.
Cum are loc restabilirea încrederii în cadrul terapiei de cuplu?
Restabilirea încrederii în terapia de cuplu se desfășoară în trei etape:
- Exprimarea regretului
- Asumarea responsabilității
- Crearea unui plan de prevenire.
Atunci când, în timpul terapiei de cuplu, devine evident că relația suferă din cauza unei traume de încredere nevindecate, ajut partenerii să parcurgă un proces adecvat de restabilire.
Etapa 1: Exprimarea pierderilor și a regretului
Mai întâi, ajut partenerul rănit să descrie ce anume a pierdut din cauza traumei. Pierderile frecvent menționate includ:
- pierderea visului despre o relație ideală,
- pierderea imaginii idealizate a propriei persoane și a persoanei partenerului,
- pierderea încrederii într-un viitor lipsit de griji,
- scăderea respectului de sine,
- durerea emoțională suferită și altele.
După aceasta, ajut partenerul care a cauzat rana să exprime regretul față de fiecare pierdere semnificativă pe care partenerul rănit a menționat-o. Exprimând regretul arătăm altei persoane că de fapt și noi apreciem mult lucrurile pe care ea a pierdut. Astfel persoana rănită devine mai dispusă să creadă că în viitor noi nu vom mai cauza astfel de pierderi (inclusiv din motive personale).
Etapa 2: Asumarea responsabilității
La această etapă, eu sprijin partenerul care a cauzat rana să-și asume o parte corespunzătoare din responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru presupune exprimarea clară a unei critici asupra comportamentului său din trecut și asumarea intenției de a-și controla acest comportament în viitor.
Etapa 3: Crearea unui plan de prevenire
În etapa finală a procesului de împăcare, ajut partenerii să elaboreze un plan de prevenire a incidentelor traumatice viitoare și să înceapă implementarea acestuia.
***
Durata procesului de vindecare variază în funcție de severitatea traumei. Vindecarea unui episod traumatic poate necesita 1-3 ședințe sau mai multe. Dacă relația a fost afectată de mai multe traume, lucrăm împreună pentru a le vindeca pe toate, una câte una. Vindecarea fiecărei traume ulterioare necesită mai puțin timp decât cea precedentă, deoarece restabilirea treptată a încrederii face ca partenerul rănit să vorbească mai ușor despre pierderile suferite, iar partenerul care a rănit să exprime mai ușor regretul și să-și asume mai ușor responsabilitatea.
Restabilirea încrederii reciproce
Când responsabilitatea pentru un episod traumatic revine, fie și în proporții diferite, ambilor parteneri, procesul de restabilire a încrederii se desfășoară în două cicluri:
- În primul rând, unul dintre parteneri joacă rolul persoanei rănite, iar cuplul parcurge etapele 1 și 2.
- Apoi, partenerii schimbă rolurile și trec din nou prin etapele 1 și 2.
După ce ambii parteneri și-au exprimat durerea cauzată de episodul traumatic, au primit compasiune și semne de regret din partea celuilalt și și-au asumat propria parte de responsabilitate, trec împreună prin etapa 3 pentru a alcătui un plan comun de prevenire și restabilire a relației.
